ORTOMĂNEȘTE adv. (Pop.) Cu curaj, voinicește. [Var.: iortomănește adv.] – Ortoman + suf. -ește.

ortomănește av [At: DR V, 546 / V: (îrg) io~ / E: ortoman + -ește] (Pop) Cu curaj Si: voinicește.

ORTOMĂNEȘTE adv. (În poezia pop.) Cu curaj, voinicește. [Var.: iortomănește adv.] – Ortoman + suf. -ește.

ORTOMĂNEȘTE adv. rar În felul ortomanilor; ca ortomanii. /ortoman + suf. ~ește

iortomănește av vz ortomănește

IORTOMĂNEȘTE adv. (Mai ales în baladele populare) 1. Ca ortomanii; voinicește, haiducește. Țipă iortomănește. PĂSCULESCU, L. P. 174. 2. Ca turcii, turcește. Dar letinul că striga, O dată pe letinește, Al’dată iortomănește, Al treilea romînește. PĂSCULESCU, L. P. 204.

ĭortomán, -că adj. și s. (cp. cu turc. ĭurtmak și ĭortmak, a alerga în trap, a hoĭnări, și -man ca’n gîrtoman, hoțoman). Vest P. P. Puternic, voĭnic (GrS. 1937, 247). – În Serbia ĭoltoman, în Arg. (Lung. 71) hartoman, în est ortoman. – Ca adj. -ănésc, de ĭortoman; ca adv. -ănéște. V. lotroman.

ortomănește adv.