horj¹ sn [At: KLEIN, D. 137 / V: ~rș / Pl: ~uri / E: horji] (Reg) 1 Instrument cu care se scobesc jgheaburile în șindrile Si: horjău, horjitor. 2 (Pex) Jgheab în care se îmbină șindrilele unele în altele. 3 Instrument făcut dintr-o bucată de scândură cu o lamă de fier la capăt, cu care se desfac grăunțele de porumb de pe știulete. 4 Instrument cu care se curăță unghiile boilor. 5 Sperietoare (la vie) pentru alungarea păsărilor.

horș¹ sn vz horj

orș^[1] sn vz horj

horj n., pl. urĭ (cp. cu ung. horzsolni, a freca, a roade, a hîrjîi. V. hîrjîĭ). Carp. Savură, nisip gros. V. grohotiș.

ORS Y ROVIRA, Eugenio d’ (1881-1954), eseist și critic de artă spaniol de limbă catalană. Spirit clasic. Eseuri consacrate fenomenului plastic, pe care îl înglobează de obicei dintr-o viziune mai amplă asupra istoriei culturii („Arta lui Goya”, „Trei ore în Muzeul Prado”, „Despre baroc”). Opera sa principală este „Glosări”, apărută în mai multe serii, în care comentează politica și viața culturală din epoca sa, într-un mod subtil și cu remarcabile calități literare.

horj s.n. (reg.) unealtă cu care se curăță unghiile boilor.

horj, horjuri, s.n. (reg.) 1. Unealtă cu care se curăță copitele animalelor. 2. Scoabă utilizată la incizarea obiectelor casnice din lemn. ■ (onom.) Horj, nume de familie în jud. Maram. – Din horji (MDA).

horj, horjuri, s.n. – (reg.) 1. Unealtă cu care se curăță copitele animalelor. 2. Scoabă utilizată la incizarea obiectelor casnice din lemn (Șainelic, 1986: 55). – Din horji (MDA).

horj, -uri, s.n. – 1. Unealtă cu care se curăță copitele animalelor. 2. Scoabă utilizată la incizarea obiectelor casnice din lemn (Șainelic 1986: 55) – Din horji „a scobi” (< magh. horzsolni).