14 definiții pentru ornament


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ornament sn [At: DESEN ARH. 13 / Pl: ~e / E: fr ornement, it ornamento, lat ornamentum] 1 Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. aplicate pe obiecte, pe tipărituri, pe manuscrise, pe monumente etc. Si: podoabă. 2 (Îla) De ~ Decorativ. 3 (Rar) Decorație. 4-5 Notă sau grup de note muzicale care măresc efectul unei note principale dintr-o melodie. 6-7 Semn muzical corespunzător ornamentului (4-5).

ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Podoabă (grafică, picturală, sculpturală, stilistică etc.) cu care se înfrumusețează diferite obiecte, vase, tipărituri, monumente arhitectonice etc. Încrucișase mîinile sub cap privind ornamentele tavanului. C. PETRESCU, Î. II 159. ◊ Fig. Există în stilizarea eminesciană... nu numai o intensificare a ornamentului fabulos, dar și o atitudine descriptivă, atentă la nuanțele aparenței și ale expresiunii. VIANU, A. P. 109. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. Plante de ornament. ♦ Semn tipografic accesoriu, care reprezintă copia unei figuri geometrice sau simbolice și este folosit pentru alcătuirea motivelor decorative ale unui text. 2. Notă sau grup de note muzicale care măresc efectul unei note principale dintr-o melodie; semnul muzical corespunzător.

ORNAMÉNT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoabă. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare. ♦ (Muz.) Semn, notă sau grup de note care mărește efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].

ORNAMÉNT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, manuscrise, monumente etc. 2. figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare. 3. (muz.) notă sau grup de note care „înfrumusețează”, cu înflorituri de scurtă durată, linia melodică. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)

ORNAMÉNT ~e n. 1) Element care ornează ceva; element decorativ; înfloritură. 2) muz. Notă sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fără a-i modifica linia melodică. /<fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum

ornament n. 1. podoabă; 2. forme de stil ce servă a înfrumuseța vorbirea.

*ornamént n., pl. e (lat. ornamentum). Podoabă, lucru care ornează, care înfrumusețează. Formă de stil care servește la înfrumusețarea vorbiriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORNAMÉNT s. 1. v. podoabă. 2. v. înfloritură.

ORNAMENT s. 1. decor, decorație, ornamentație, podoabă, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. înfloritură, podoabă. (~ arhitectonic.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces), note melodice* și formule (1) ce „înfrumusețează” linia melodică, cu înflorituri de scurtă durată, fără a-i modifica sensul inițial (principal). Între cele mai frecvente: floritura – scurte pasaje melodice scrise cu note mici, plasată între două note reale dintr-o melodie; cadența melodică sau cadența de bravură; pasaj ornamental mai lung, plasat de obicei în lucrări concertante în puncte culminante. V. cadență (2).

Abbellimento-Abelitura[1] (it.) = Ornament. (A. L. Ivela, Dicționar muzical ilustrat, Editura Librăriei „Universala” Alcalay&Co, București, 1927)

  1. În italiană, corect, abbellitura. — Octavian Mocanu
Intrare: ornament
ornament1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ornament
  • ornamentul
  • ornamentu‑
plural
  • ornamente
  • ornamentele
genitiv-dativ singular
  • ornament
  • ornamentului
plural
  • ornamente
  • ornamentelor
vocativ singular
plural
ornament2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ornament
  • ornamentul
  • ornamentu‑
plural
  • ornamenturi
  • ornamenturile
genitiv-dativ singular
  • ornament
  • ornamentului
plural
  • ornamenturi
  • ornamenturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ornament

  • 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: podoabă înfloritură attach_file 2 exemple
    exemple
    • Încrucișase mîinile sub cap privind ornamentele tavanului. C. PETRESCU, Î. II 159.
      surse: DLRLC
    • figurat Există în stilizarea eminesciană... nu numai o intensificare a ornamentului fabulos, dar și o atitudine descriptivă, atentă la nuanțele aparenței și ale expresiunii. VIANU, A. P. 109.
      surse: DLRLC
  • 2. Figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare.
    surse: DN
  • 3. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: