oréz m. ca plantă și n. ca materie (ngr. oryzi și rýzi, vgr. óryza, lat. orýza, it. ríso, fr. riz, sp. pg. arroz, mgerm. rîs, ngerm. reis, pol. ryz, rus. ris, bg. sîrb. oríz, vsl. o rizŭ, alb. oris, urez, ung. ris, turc. ruzz, urzz, toate d. ar. ar-roz, arus). O plantă graminee cultivată în terenurile umede din țările calde. Grăunțele acesteĭ plante. – Orezu e originar de pe marginea lacurilor din orientu Asiiĭ. El se cultiva încă de la anu 2800 în ainte de Hristos. Cultura luĭ reușește și în America de Nord, Africa, Italia, Banat, și ar reuși și pe la lacurile Dunăriĭ în România dacă s’ar cultiva. El e baza nutrimentuluĭ Chinejilor și Japonejilor, ca grîu la cele-lalte popoare. Grăunțele luĭ curățate de coajă, albe saŭ gălbuĭ și sticloase, îs foarte întrebuințate și la noĭ la o mulțime de felurĭ de mîncare, maĭ ales la pilaf. (În ainte de orez, la noĭ se consuma maĭ mult meĭ). Făina de orez se întrebuințează în medicină la cataplazme emoliente saŭ uscată ca absorbant în diferite boale de pele, precum și în toaletă supt numele de pudră de orez, care e absolut inofensivă.