10 definiții pentru opercul


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPÉRCUL, opercule, s. n. Fiecare dintre plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de pești. ♦ Căpăcel care astupă gura cochiliei la unii melci. – Din fr. opercule, lat. operculum.

OPÉRCUL, opercule, s. n. Fiecare dintre plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de pești. ♦ Căpăcel care astupă gura cochiliei la unii melci. – Din fr. opercule, lat. operculum.

opercul sn [At: DM / Pl: ~e / E: lat operculum, fr opercule] 1 Membrană susținută adesea de plăci osoase, care acoperă deschiderea branhială la pești. 2 Capac care astupă gura cochiliei la unii melci.

OPÉRCUL, opercule, s. n. Membrană care acoperă branhiile la pești sau deschizătura unei scoici. ♦ Căpăcel care închide căsuța în care se află larva (de albină).

OPÉRCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. opercule, cf. lat. operculum].

OPÉRCUL s. n. 1. membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. 2. organ care închide scoica anumitor moluște. 3. strat subțire care închide celulele larvelor albinelor. 4. (bot.) căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. (< fr. opercule, lat. operculum)

*opércul n., pl. e (lat. opérculum, d. operire, a închide, a acoperi. V. acoper). Șt. nat. Căpăcelu care acopere celulele albinelor. O membrană de la nările păsărilor. O pĭesă păreche mobilă care acopere branchiile la peștĭ. O pĭesă de materie translucidă ca a cornuluĭ și care servește moluscelor gasteropode să-șĭ închidă scoĭca. V. capac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OPÉRCUL s. (ANAT.) (pop.) ureche. (~ la pești.)

OPERCUL s. (ANAT.) (pop.) ureche. (~ la pești.)

Intrare: opercul
opercul1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opercul
  • operculul
  • operculu‑
plural
  • opercule
  • operculele
genitiv-dativ singular
  • opercul
  • operculului
plural
  • opercule
  • operculelor
vocativ singular
plural
opercul2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opercul
  • operculul
  • operculu‑
plural
  • operculi
  • operculii
genitiv-dativ singular
  • opercul
  • operculului
plural
  • operculi
  • operculilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

opercul

  • 1. Fiecare dintre plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de pești.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ureche
    • 1.1. Căpăcel care astupă gura cochiliei la unii melci.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor.
      surse: DN
    • 1.3. botanică Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi.
      surse: DN

etimologie: