ópcină f., pl. ĭ (ceh. občin, hotar de ogor al uneĭ comune, občina, imaș comunal, d. vsl. obištĭ, comun. V. opște). Trans. Maram. Mold. Culme, creastă de deal orĭ de munte (de unde se varsă apele în doŭă părțĭ). – Uniĭ scriŭ obcină (ceĭa ce nu e conform pronunțăriĭ rom.): se opriră drept în obcină (VR. 1923, 4, 24).