OP-ART s. n. Curent în arta europeană și americană de la mijlocul sec. XX, care își propunea dinamizarea actului privirii prin geometrizarea și modularea imaginii. – Din engl. op[tical] art.

op-art sn [At: DN³ / E: eg op(tical) art] Tendință în arta contemporană care încearcă îmbogățirea expresivității imaginii abstracte prin obținerea unor efecte optice, în funcție de mișcările privitorului.

OP-ART s. n. Tendință în arta contemporană care încearcă îmbogățirea expresivității imaginii abstracte prin obținerea unor efecte optice, în funcție de mișcările privitorului. – Din engl. op[tical] art.

OP-ART loc. s. (Arte) Curent în arta plastică modernă, derivat din constructivism, a cărui tendință principală este sporul de atenție acordat obținerii unor valori și efecte optice ale obiectelor în mișcare sau rezultate din mișcarea privitorului față de ele, ca și a formelor în spațiu, prin folosirea de linii, forme geometrice, uneori repetate uniform, însă cu variații de ton, neașteptate modificări de ritm etc. [< engl. op-art].

OP-ART loc. s. tendință în arta plastică contemporană care urmărește îmbogățirea expresivității imaginii abstracte prin obținerea unor efecte optice ale obiectelor în funcție de mișcarea privitorului față de ele, ca și prin folosirea de linii, forme geometrice. (< fr., engl. op-art)

op-art loc. s. (arte; anglicism) Curent în arta plastică modernă în care se pune accentul pe efectele optice ◊ „R.W., cu mijloacele op-artului, sau J.R. aduc paralel imagini în care ritmul linear preponderent demonstrează o experiență vizuală întemeiată pe o bună cunoaștere a unora dintre curentele artistice mondiale.” Sc. 18 I 75 p. 4. ◊ „Vasarely este considerat a fi inițiatorul unui curent artistic de anvergură, în perioada anilor 1950 – op-art, preluat și de către creatorii americani.” R.lit. 28 II 85 p. 22; v. și Săpt. 2 XI 79 p. 3 (din engl. op art; DN3, DEX-S)

op-art s. n.

op-art (angl.) s. n.

op-art s. n.

OP-ART (loc. engl. „artă optică”) subst. Curent în arta europeană și americană din anii ’50-’60 ai sec. 20, inspirat din constructivismul și abstracționismul de la începutul secolului, ce își propunea dinamizarea privirii prin geometrizarea modularea imaginii, procedeu care dă iluzia unei mișcări a formelor. În pictură, procedeul a recurs la aplicarea unor reguli ale fizicii culorilor și la acțiunea lor reciprocă în câmpul cromatic. Caracterul decorativ al o-a. a influențat design-ul arhitecturii de interior și pe cel industrial. Reprezentanți: V. Vasarély, F. Moreblat, J.R. Soto ș.a. V. și artă cinetică.