Definiția cu ID-ul 970527:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OLT temă onomastică, formată din hidronimul Olt, cont. cu un radical ce se pronunță aspirat „holt”. I. 1. Oltu, loan, ard. – N., act. 2. Olte Gavril, mold., 1586 (Sur X); Oltea b., olt., (17 B III 407) – fam. act. ard. (Paș). 3. Aceeași formă a numelui apare la femei: Olta f. (16 A I 420); – f. 1546, sora lui Hanco Golăe, și cu -ea: Oltea mama lui Ștefan cel Mare, Maria-Oltea, soră cu boierul Vlaico (Sd VI 551); Oltea f. (Isp I1); D-tru Trușco fiul Oltii (Sd VI 140); Oltiu Ianache 1804 (Vieri 80) 4. Olteanul, Stoica (16 B I 112); Oltenii s. în r. Focșani. 5. Cf. Oltina și Oltenița tt. 6. Derivate din t. Olteni: Oltenescul, M. mold. (Sur VII), poate fi n. de apartenență locală, cu -escu spre a evita repetarea lui -eanu; – log., olt. (Tis 356); Oltenești, s., în r. Huși. II. Cu aspirație. Faptul că pe malul Borcii apare în hărțile vechi s. Holtina, dublet, ceea ce se întîmplă și cu alte toponime, al Oltinei de pe malul drept al Dunării, duce la identitatea acestor două toponime; în consecință, antroponimele cu h nu se pot despărți de precedentele fără h chiar admițînd că au altă etimologie, cf. vechiul Altinum, pt. Oltina etc. 1. Holt s. r. Bacău; Holteanu b. (Ac Bz 13). 2. Holtina s. r. Călărași. 3. Holteanie, un hoț (Sur IV). 4. Holtoiasa f. (ib.), nume marital < *Holtoiu.