OLEJI vb. IV. refl. 1. (Prin Olt.) A se adăposti, a se aciua, a se oploși. Cf. scriban, D., PLOPȘOR, v. O. 12, CIAUȘANU, v. 184, ALR I 1 354/812. ♦ Tranz. A feri (pe cineva) de frig, de vorbe rele etc. cf. i. cr. viii, 344. 2. (Prin Mold. și Olt.) A-și potoli foamea mîncînd puțin (scriban, d., cv 1950, nr. .4, 44); a se întrema (ciaușanu, v. 184). M-am olejît cu ce-am putut și-am scăpat la carne. cv 1950, nr. 4, 44. ◊ Tranz. (Cu complementul „foamea”) Nu făcea nici popaz, nimic, doar cît își olejea foamea. i. cr, i, 134. ♦ Tranz. A oferi (cuiva) doar strictul necesar pentru existență; a amăgi. cf. scriban; d. La unii a trîntit cu ghiotura, de înoată și se lăfăiesc în bunătăți, pe alții i-a olejit acolo, cu te mieri ce, ia, o nimica toată. i. cr. iii, 31. – Prez. ind.: olejesc. – Și: olăji vb. IV. alexi, w. – Din slav. (cf: v. sl. оулѣжати, scr., ucr. улежати „a se culca, a zăcea”).