OIC(O) Element de compunere care înseamnă „casă, locuință, mediu ambiant”. [Var.: oico-] – Din engl. oik(o)-, fr. oec(o)-. Cf. gr. oíkos „casă”.

OIC(O)-, -OIC elem. „casă, locuință, mediu ambiant”. (< engl. oik/o/-, fr. oec/o/-, cf. gr. oikos)

OIC-, v. OICO-. □ ~onim (v. -onim), s. n., nume de așezare omenească; ~onimie (v. -onimie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești.

-OIC „casă, locuință, mediu ambiant”. ◊ gr. oikos „casă” > fr. -oïque, engl. -oic > rom. -oic.

OECO-, v. OICO-.

OICO- (OECO-) „așezare, mediu, regiune”. ◊ gr. oikos „casă” > fr. oeco-, germ. öko-, engl. oiko- și oeco- > rom. oico- și oeco-. □ ~fite (oecofite) (v. -fit), s. f. pl., plante spontane, introduse în mod voluntar de om în cultură în aceeași regiune; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de întoarcerea acasă, după ieșirea din spitalul de psihiatrie.