OHABĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în Evul Mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba.

ohabă sf [At: (a. 1443) BOGDAN, O. 364 / Pl: ~be / E: slv охаба] (Înv) Moșie ereditară inalienabilă, scutită de impozite și de prestații.

OHABĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba.

ohábă f., pl. e (vsl. ohaba, proprietate deplină, d. ohabitĭ, a opri, adică „moșie oprită de a fi înstrăinată”. [Bern. 1, 381]. Cp. cu braniște). Vechĭ. Ocină, moșie ohabnică.

ohabă (înv.) s. f., g.-d. art. ohabei; pl. ohabe

ohabă (înv.) s. f., g.-d. art. ohabei; pl. ohabe

ohabă s. f., g.-d. art. ohabei; pl. ohabe

ohabă (ohabe), s. f. – Proprietate inalienabilă. Sl. ochaba. Termen juridic (sec. XV, înv.). – Der. ohabnic (var. ohavnic, (o)hamnic), adj. (în deplină posesie).

OHABA, com. în jud. Alba, situată în pod. Secașelor, pe stg. Secașului (afl. al Târnavei); 920 loc. (2003). Satul O. apare menționat documentar în 1372.

OHABA LUNGĂ, com. în jud. Timiș, situată în pod. Lipovei, pe râul Cladova; 1.221 loc. (2003). Satul O. L. apare menționat documentar în 1440. Biserica de lemn Sf. Dumitru (sec. 17, pictată în sec. 18), în satul Dubești.

OHABA-PONOR, sat în com. Pui (jud. Hunedoara), în apropierea căruia se află peștera Bordu Mare, unde au fost descoperite mai multe niveluri de locuire din Paleoliticul mijlociu și superior, din Neolitic și din perioada de tranziție de la Neolitic la Epoca bronzului. Loc fosilifer.

a se face de Ohaba expr. (adol.) a se compromite.