OGIVĂ s.f. 1. Element arhitectural (întîlnit mai ales la construcțiile în stil gotic) format din intersecția a două arcuri de cerc care se întîlnesc în vîrful unei verticale ridicate la o distanță egală de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogivă (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].