ogivă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 263 / Pl: ~ve / E: fr ogive] 1 Element arhitectural caracteristic stilului gotic, rezultat din întretăierea a două arcuri de cerc care se întâlnesc pe verticala ridicată la egală distanță de centrele lor. 2 Parte anterioară, în formă de trunchi de con, a proiectilelor de artilerie, a rachetelor sau a bombelor de avion.