OFT s. n. (Învechit și regional) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, durere, suferință, deznădejde; regret. cf. lb. Vor avea să răspice toate doririțile și ofturile. sbieba, f. s. 137, cf. tdbg. Cîte ofturi le-am avut, cu alean le-am petrecut. pop., ap. șăineanu, d. u. În luna lui mai în opt Ne-au pornit cu mare oft. sevastos, c. 281. Iorgu șede și oftează. Ce folos de oftul lui, ...Dacă nu-i și puica lui. șez. iii, 22, cf. Mat. folk. 1210. Foai verdi trii agudi, Grădini cu flori batuti, Inimi cu ofturi mulți. vasiliu, c. 147. Tinereți ce-am avut... Cu alean le-am petrecut, Cu alean, cu ofturi grele. i. cr. vi, 312. – pl.: ofturi. – Format după aht.