OFIȚERIME s. f. (Cu sens colectiv) Corpul ofițeresc; mulțime, număr mare de ofițeri; totalitatea ofițerilor. Prezidentul a poftit toată gheneralimea, ofițerimea, consulaturile și pe cei politicești la cvartirul său. cr (1829), 295²/3. Ofițerimea cu ostașii oastei pămîntești. ar (1830), 381¹/12. Ofițărimea va face un semicircul înaintea tronului (a. 1834). uricariul, viii, 192, cf. ddrf. Îndrăznești să spui că ți-am cerut eu să fiu primit iară în cadrele ofițerimii? camil petrescu, o. ii, 529. – Ofițer + suf. -ime.