hodaiță¹ [At: MARIAN, S. R. I, 273 / V: ~anță / P: ~dai~ / Pl: ~țe / E: hodaie¹ + -iță] 1 Roată umplută cu un mănunchi de paie sau de nuiele căreia i se dă foc pe un deal deasupra satului, în seara lăsatului secului de brânză. 2 (Lpl) Sărbători populare la care se aprind focuri Cf alimori, hodaie¹.

hodaiță² [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~țe / E: hodaie² + -iță] (Reg; lpl) Construcții auxiliare în jurul gospodăriei.

hodanță sf vz hodaiță¹

odaiță sf vz hodaiță

odăiță sf [At: NEGRUZZI, S. I, 302 / V: (reg) h~ / Pl: ~țe / E: odaie¹ + -iță] 1^[1] (Șhp) Odaie (1-4) (mică) Si: cămăruță. 2 (Reg) Camera cea mai mică a unei case țărănești, folosită în special ca bucătărie. 3 (Reg, îf hodăiță) Casă mai mică, clădită în curte, alcătuită, de obicei, dintr-o cameră și bucătărie și servind ca o a doua locuință Si: (reg) căsoaie. 4 (Reg) Șură. corectat(ă)

ODĂIȚĂ, odăițe, s. f. Diminutiv al lui odaie. În odăița strimtă ședeau în semiîntuneric mai mulți țărani. DUMITRIU, N. 17. Ostrov de flori e odăița noastră. GOGA, C. P. 92. Căsuța mea e bunișoară. Patru odăițe, ogradă bună cu gard. NEGRUZZI, S. I 302.

odăíță f., pl. e. Odaĭe mică.

odăiță s. f., g.-d. art. odăiței; pl. odăițe

odăiță s. f., g.-d. art. odăiței; pl. odăițe

odăiță s. f., g.-d. art. odăiței; pl. odăițe

ODĂIȚĂ s. cămăruță, (pop.) cămăruie. (Locuia într-o ~ cochetă.)

ODĂIȚĂ s. cămăruță, (pop.) cămăruie. (Locuia într-o ~ cochetă.)