21 de definiții pentru obuz (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.

obuz1 sn [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / V: (rar) oboz / Pl: ~uri / E: pn oboz, rs обоз] 1 (Înv) Tabără militară închisă încercuită de care, pentru a fi mai bine apărată. 2 (Înv) Corp de oaste Si: oștire. 3 (Mol; pan) Fiecare dintre cele două alaiuri, al mirelui și al miresei, care se formează la o nuntă.

obuz2 sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ovuz, (înv) sf / S și: ~us / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr obus] (Mil) 1 Proiectil de artilerie Si: bombă, (înv) bumbara, cumbara. 2 (Reg; îf ovuz) Tun.

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil, în general de formă cilindrică și ogivală, conținînd o încărcătură de exploziv (uneori substanțe incendiare sau toxice etc.) și care este aruncat spre obiectiv cu ajutorul unui obuzier sau tun; ghiulea. Gura obuzelor țărînă mușcă. BENIUC, V. 76. Au rămas... pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze, așa cum au explodat. SAHIA, N. 17.

OBÚZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].

OBÚZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)

OBÚZ ~e n. înv. Proiectil de artilerie. /<fr. obus

obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.

obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].

2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.

1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBÚZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

obúz (obúzuri), s. n.1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv.Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).

obúz (obúze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus.Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.

arată toate definițiile

Intrare: obuz
obuz1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obuz
  • obuzul
  • obuzu‑
plural
  • obuze
  • obuzele
genitiv-dativ singular
  • obuz
  • obuzului
plural
  • obuze
  • obuzelor
vocativ singular
plural
obuz2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obuz
  • obuzul
  • obuzu‑
plural
  • obuzuri
  • obuzurile
genitiv-dativ singular
  • obuz
  • obuzului
plural
  • obuzuri
  • obuzurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obuz

  • 1. Proiectil de artilerie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cumbara ghiulea attach_file 2 exemple
    exemple
    • Gura obuzelor țărînă mușcă. BENIUC, V. 76.
      surse: DLRLC
    • Au rămas... pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze, așa cum au explodat. SAHIA, N. 17.
      surse: DLRLC

etimologie: