OBROCI¹ vb. IV. Tranz. 1. (Regional) A înșela, a amăgi; a prosti, a îmbrobodi, a orbi. cf. pamfile, J. III, 91, scriban, d. ♦ A face cuiva vrăji, a vrăji, a fermeca. Este cam nebun, sărmanul. Cine știe ce babă l-a obrocit. filimon, o. I, 188. Cine te-a obrocit încît să visezi deștept? ispirescu, ap. ddrf. Ce vrei, să zică mahalaua că te-au obrocit? delavrancea, t. 151, cf. rădulescu-codin. Moldoveana ce-mi făcea?... Cîte-o leturghie-mi da Și pe șarpe-l obrocea. șez. XII, 68. 2. (Prin nordul Munt.) A menaja (pe cineva). cf. RĂDULESCU-CODIN. 3. (Regional) A da cailor ovăz. cf. lb, gheție, R. M. – prez. ind.: obrocesc. – Și: oboroci (H IX 92, com. din oravița), obrici (i. cr. VIII, 343) vb. IV. – v. obroc.