OBRINTIRE s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei; obrinteală. Ca să depărtăm obrintirea sau umflarea ugerului... ungem ugerul cu – unt proaspăt nesărat, CALENDARIU (1814), 184/15, cf. POLIZU, LM. Așa s-o sfîrșit Azi de obrintit Obrintirile, Dogoririle. MARIAN , D. 153, cf. PAMFILE, B. 51. – PI.: obrintiri. – Și: obrîntire s. f. DDRF, TEODORESCU, P. P. 392. – v. obrinti.