OBRINTI vb. IV. 1. refl. și intranz. (Învechit și popular, despre bube, răni; p. ext. despre părți ale corpului) A se inflama (mai ales din cauza frigului), agravîndu-se; (regional) a se boboti, a se cățeli. [Dacă] va fi făcut altăceva împotriva ranei au va fi mîncat sau băut și să va fi obrintit.., cela ce l-au rănit nu să va certa ca un ucigătoriu. prav. 88.Obrintindu-i-să un picior ce avea de săgeată rănit,... au murit. cantemir, hr. 314, cf. lb, POLIZU, CIHAC, II, 222, DDRF, ȘĂINEANU, bARcianu. Din umezeala aceasta se obrintește ugerul. ap. tdrg. Babele zic că rana a obrintit. grigoriu-rigo, m. p. i, 131. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sînt prinse. delavrancea, o. ii, 33. Genunchiul ăsta împușcat nu-mi place. A început să obrîntească. stancu, r. a. i, 121. Nu se obrintească, Nici se dogorească Rana de la vînă, Rana de pe mînă. marian, d. i 153. Nu îmbla cu zgaiba prin frig că ți se obrintește. com. liuba. Bubă albă, ...Nu umfla, ...Nu obrinti. mat. folk. 607, cf. șez. vi, 99, FRîNCU-CANDREA, m. 103, GOROVEI, CR. 450, com. din straja – rădăuți. O rană se obrintește atunci cînd îmbli cu dînsa descoperită prin frig sau în apă. com. din zaharești – suceava, cf. GR. s. vi, 241, todoran, gl., alr ii/i mn 62, 4 208, a v 27, vi 26. Rana obrîntindu-se și patima învechindu-se a se vindeca cu nevoie va fi. zanne, p. ii, 685. ◊ tranz. fact. Ferește-te de frig și de foc ca să nu-ți obrintești urechea [rănită], com. din vicovu de jos – RĂDĂUȚI. 2. Tranz. (Regional, neobișnuit) A nu lăsa în pace (pe cineva), a tulbura (Certeze – Sighetul Marmației). cf. GR. s. vii, 80. – prez. ind.: obrintesc. – Și: (regional) obrînti, obrenti (com. din bilca – rădăuți), oblinti (com. din zagra – năsăud, alr ii/i mn 62, 4 208/250, 414), oprinti (alr ii/i mn 62, 4 208/272) vb. IV. – Din v. sl. облѫтрѧти.