OBRINTEALĂ s. f. (Învechit și popular) Inflamație a unei răni sau a unei bube care (mai ales din cauza frigului) se agravează și devine mai dureroasă; obrintire, (regional) boboteală. Mai cu iușor iaste a se suferi obrinteala rănii la aer scoasă, decît patima sufletului, cantemir, ist. 30, cf. lb. Aprinzeala... urmează... la brîncă și la obrinteli de răni vechi. piscupeșcu, o. 232/19, cf. polizu, lm, delavranCEA, S. 265, ȘĂINEANu, n. LEON, MED. 139, CANdrea, F 364, bianu, d. s. Acu obrinteala o făcut coptură, s-o purces arșiță, mare și s-o îmflat mina ca butucul! popa, v. 168. Scoase din buba (cutăruia) obrinteala, usturăturile... umflăturile, șez. viii, 113. Bubă albastră, ...eși de la cutare... Cu toate durerile, Cu toate obrîntelile și cu toate răcelele. MAT. folk. 610. Cum să nu plîng și să nu mă olecuiesc, Cînd de obrinteala, rău pătimesc. grigoriu-rigo, m. p. i, 131 . Obrinteala sau obrintirea bubelor se întîmplă cînd omul nu le ferește de frig ori cînd mănîncă acrituri, pamfile, b. 51, cf. alr ii/i mn 62, 4 208 Bis. Obrinteala rănii de pre margini se cunoaște. zanne, p. ii, 684. (Glumeț) Apoi despre căzătură să n-aibi vreo mîhniciune, că pămîntul nostru românesc e bun de obrînteală; Cine cade pe el jos Se scoală mai sănătos. odobescu, s. iii, 191. ◊ fig. Spre obrinteala pizmei... și cuvintele și lucrurile s-au început. cantemir, ist. 51. Sfîrșind nădejdea către el întoarsă, Cerul după dealuri obrinteala-și varsă. lesnea, a. 103. – PI.: obrinteli. – Și: (Munt., rar prin Transilv.) obrînteală, (regional) oprinteală (șez. i, 200, alr ii/i mn 62, 4 208 Bis/272), obinteală (georgescu-tistu, o. b. 35) s. f. – Obrinti + suf. -eală.