OBRICARIȚĂ s. f. (Învechit și regional) Porție, rație, tain de mîncare (mai ales pentru vite). cf. CIHAC, II, 223, DDRF, BARCIANU, alexi, w., SCRIBAN, D. ◊ expr. A tăia (cuiva) din obricariță = a struni pe cineva; a învăța pe cineva minte. S-a găsit cine să-i taie din obricariță. PANN, P. VI. I, 168/22, cf. ZANNE, P. IV, 4. – PI.: obricarițe. – Obric + suf. -ariță.