OBREZUI vb. IV. Tranz. (Învechit, în legătură cu practicile de rit mozaic și mahomedan) A tăia împrejur (un nou născut), a circumcide. Înveți... toți iudeii ceia ce sîntu intru limbi, graiure, a nu-și obrăzui (taie împregiur N. test. 1648) ei feciorii, cod. vor. 30/4. Tit încă nu era nevoit ca să-l obrezuiască... el era grec (cca 1569-1575). gcr i, *15/33. Deaca să împlură opt dzile, ca să-l obrezuiască pre dînsul și numiră numele lui I[isu]s. cheia în. 71^v/19. Și tot robul... îl vei obrezui pre el. biblia (1688), 48¹/44. ◊ refl. pas. Învăța frații că, de nu se vor obrezui după năravul lu Moisi, nu se pot spăsi. coresi, l. 68/14. Hristos nu s-au numai născut, ce s-au și obrezuit a opta dzi, ca și alți prunci din semențiia jidovească, varlaam, c. 404. Numai colhii și eghipte[n]ii și arapii să obrăzuiesc di-nceput. herodot (1645), 119. Cum s-ar hi obrezuit [Hristos] de n-ar fi luat trup? dosoftei, v. s. ianuarie 1^r/17. Să să obrezuiască voao tot ce e parte bărbătească, biblia (1688), 11¹/14, cf. 252/27. – prez. ind.: obrezuiesc. – Și: obrăzui, obreazui (DOSOFTEi, v. s. ianuarie 1^r/23) vb. IV. – Din slavon. обрѣзовати.