*obelísc n., pl. urĭ (vgr. obelískos, dim. d. obelós, frigare. V. obol). Un fel de monument al vechilor Egiptenĭ format, de ordinar, dintr’o singură peatră ca un stîlp în patru colțurĭ și maĭ ascuțit cu cît înainta spre vîrf. – Obeliscurile-s acoperite de înscripțiunĭ care pînă azĭ n’aŭ fost descifrate de cît în parte. Originea lor e anterioară timpurilor luĭ Moĭse. Ele ornaŭ intrarea templelor și palatelor și decoraŭ pĭețele publice. Romaniĭ aŭ transportat multe la Roma. Un mare și frumos obelisc se află azĭ în pĭața Concordiiĭ din Paris, adus de la Luqsor (un sat situat pe ruinele vechiĭ Tebe din Egipt) și care datează din timpu luĭ Sesostris.