NĂSUl vb. IV. Refl. (Regional; cu complementul în dativ) A se măsura (5), a se compara (cu cineva mai mare și mai puternic); a se obrăznici, a-și ridica nasul¹. Tu, (cutare), cui te năsui, De te scaldzi în rînd cu noi? teodorescu, p. p. 30. Ba eu, Doamne, nu mă năsui Nici ție, nici sfinților. id. ib. 31, cf. zanne, p. ii, 317. – prez. ind.: năsui. – Nas¹ + suf. -ui.