NĂSTĂVITOR s. m. (Învechit) Conducător, îndrumător, învățător (divin). Nece vă chemareți năstăvitori, unul iaste amu năstăvitoriul nostru h[risto]s. tetraev. (1574), 240. Simon zise lui: năstăvitoriule, întru această noapte tot ne-am trudit și nemica n-am prins. coresi, ev. 330. Isuse, năstăvitoare, miluiaște-ne. id. ib. 421, cf. gcr ii, 480, ddrf. – Pl.: năstăvitori. – Voc. și: năstăvitoare. – Și: năstăvitoriu s. m. – Năstăvi + suf. -tor.