NĂSTRAP s. m. (Olt.; mai ales la pl.) Picătură, strop (care sare dintr-un lichid în fierbere sau cînd se toarnă un lichid dintr-un vas în altul). În oalele de pâmînt vinul sfîrîie și face năstrapi, parcă pune sodă în el. boceanu, gl. Vinul cel bun cînd îl pui, îl torni în pahar, face năstrapi, sar scîntei din el. i. cr. vii, 154. N-a sărit măcar un năstrap de apă. plopșor, c. 119, cf. gr. s. v, 122, alr sn iii h 833/27. ♦ Fiecare dintre stropii care se formează pe suprafața exterioară a vaselor noi de pămînt sau de lemn, cînd sînt umplute cu apă. Cf. cade, ciaușanu, v. 182. ◊ Loc. vb. A lăsa năstrapi = (despre vasele de pămînt sau de lemn) a asuda. Cf. ciaușanu, v. 174. ♦ Broboană de sudoare. Cf. cade, h v 148, ciaușanu, v. 182, alrm i/i h 9. ♦ (Rar) Stropitură de noroi. Cf. cade. – Pl.: năstrapi. – Și: năstrîp (alrm i/i h 9/810) s. m., năstrapă (ciaușanu, v. 182; pl. năstrăpi, id. ib.) s. f. – Cf. strop, năstrapă¹.