NĂSLITURĂ s. f. (Învechit) Dorință, poftă; pornire, imbold. Și nu feriră-se de jelania sa (pohtele lor cc, năsliturile lor d). psalt. 158, cf. 225. Credinciosul Leon, învitat de dor d[u]mn[e]dzăiesc, ca dintr-o d[u]mn[e]dzăiască năslitură, întîi feace svi[n]t[u]lui bisearică. dosoftei, v. s. octombrie 70^r/34, cf. februarie 55^r/25. – Pl.: năslituri. – Năsli + suf. -tură.