NĂSILNICI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A face să fie mai aspru, mai neîndurător; a face să fie (mai) greu de suportat. Au nesilnicit D[o]mnul... d[u]hul lui și i-au întărit inima. biblia (1688), 126²/27. N-au năsilnicit umărul lor mai tare decît umărul părinților lor. ib. 279²/59. Tată-tău au năsilnicit jugul nostru. ib. 314²/35, cf. tdrg, jahresber. v, 117. 2. Intranz. (Învechit, rar; despre cai; în forma năsîlnici) A-și manifesta năravul (2). I s-au calul sălbătăcit și mergea năsîlnic, ca nu-ntr-alte date, și-l trîntea, și așa de multe ori năsîlnicind, jidovul suspina di adînc pentru pagubă. dosoftei, v. s. noiembrie 118^v/18. – prez. ind.: năsîlnicesc. – Și: năsîlnici, nesilnici, nesîlnici (biblia 1688, 236¹/54) vb. IV. – v. năsilnic.