numitor, ~oare [At: VĂCĂRESCUL, GR. 25 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: numi + -tor] 1 sf (Grm; înv) Nominativ (1). 2 a (Înv) Care denumește lucrurile sau ființele. 3 sm Parte a unei fracții ordinare situată sub linia de fracție și care reprezintă împărțitorul operației de împărțire Si: (înv) numinător. 4 sm (Îe) A aduce la același ~ A transforma două sau mai multe fracții care au numitorul diferit în fracții echivalente care au numitorul identic pentru a efectua adunarea sau scăderea fracțiilor. 5 sm (Fig; îae) A egaliza în mod forțat Si: a plafona. 6 sm (Fig; îae) A judeca nediferențiat două sau mai multe aspecte. 7 sm (Fig; îae) A pune de acord puncte de vedere diferite. 8 sm (Îae) A uniformiza fară temei păreri, tendințe sau concepții diferite. 9 sm (Îs) ~ comun Numitor (3) care aparține aceleeași fracții.