NONVIOLENȚĂ s. f. Doctrină social-politică (sau religioasă) care interzice folosirea violenței, preconizând realizarea revendicărilor lor pe cale pașnică. ♦ Abținere de la orice act de violență. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence.

nonviolent, ~ă [At: DN³ / P: ~vi-o~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr non-violent] 1 a Referitor la nonviolență (2). 2 smf Adept al nonviolenței (2). 3 a (D. oameni și acțiuni ale lor) Care nu este violent.

nonviolență sf [At: CONTEMP., 1949, nr. 120, 5/2 / P: ~vi-o~ / Pl: ~țe / E: non- + violență cf fr nonviolence] 1 Lipsă de violență (în relațiile dintre state). 2 Doctrină social-politică ce contestă necesitatea violenței ca mijloc de acțiune politică.

NONVIOLENȚĂ s. f. Doctrină social-politică care neagă necesitatea violenței ca mijloc de acțiune politică. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence.

NONVIOLENT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].

NONVIOLENȚĂ s.f. Concepție social-politică utopică, care opune luptei revoluționare autoperfecționarea morală, armonia dintre clase etc. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violence].

NONVIOLENT, -Ă adj., s. m. f. (adept) al nonviolenței. (< fr. non-violent)

NONVIOLENȚĂ s. f. abținere de la orice violență. ♦ teoria ĕi = doctrină social-politică și religioasă care propovăduiește abținerea de la orice act de violență. (< fr. non-violence)

NONVIOLENȚĂ ~e f. Neaplicare a violenței în relațiile dintre oameni și dintre state. [G.-D. nonviolenței; Sil. -vi-o-] /<fr. non-violence

nonviolență (desp. -vi-o-) s. f., g.-d. art. nonviolenței

nonviolență (-vi-o-) s. f., g.-d. art. nonviolenței

nonviolent adj. m., pl. nonviolenți; f. sg. nonviolentă, pl. nonviolente

nonviolență s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. nonviolenței

NONVIOLENȚĂ s. f. Lipsă de violență (în relațiile dintre state). Era și epoca în care doctrina nonviolenței servea cum nu se poate mai bine frazeologiei liberale. contemp. 1949, nr. 120, 5/2. – Pronunțat: -vi-o-. – Non- + violență. cf. fr. nonviolence.