nominație sf [At: STAMATI, D. / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr nomination, lat nominatio, -onis] (Înv) Numire într-o dregătorie, într-un post.

nominațiune sf vz nominație

* nominațiúne f. (lat. nominátio, -ónis). Rar. Numire (într’o funcție).

nominație s. f., pl. nominații

nominație, nominații, s.f. (înv.) numire într-o dregătorie, într-o slujbă, într-un post.

NOMINAȚIE s. f. (Învechit) Numire (2) într-o dregătorie, într-o slujbă, într-un post. cf. STAMATI, D. Nominația acestor magistrați era pe timp de un an. ROM. LIT. 396¹/19. Se mărginește întru a respinge nominațiunea unui principe strein. CONCORDIA, 8¹8, cf. PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W. – Pl.: nominații. – Și: nominațiune s. f. – Din fr. nomination, lat. nominatio, -onis.