NIMICNICI, nimicnicesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A nimici, a distruge; a zădărnici. Așa, orice mărire nimicnicită piere! ALEXANDRESCU, P. 27. Mircea-vodă... a nimicnicit legislația numitului sultan. GORJAN, H. IV 231. 2. Refl. A decădea. Oracolu slăvit Cu totul s-a nimicnicit. DONICI, F. 76.