Definiția cu ID-ul 924830:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NIMERI, nimeresc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge, a lovi (unde trebuie) cu un obiect aruncat sau cu proiectilul unei arme. Se întîmpla să nu nimerească paserile cu săgeata. CREANGĂ, P. 245. Paloșul mi-l învîrtea, În Mogoș îl azvîrlea, Dar nici că mi-l nimerea. ALECSANDRI, P. P. 154. A slobozit un pistol asupră-mi, dar nu m-a nimerit. NEGRUZZI, S. I 24. ◊ Absol. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. 2. Intranz. A ajunge, a sosi undeva, uneori din întîmplare, a ajunge la... Sosiră în București dimineața și nimeriră tocmai bine spre amiazi în strada Argintari. REBREANU, R. I 268. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au... Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. 3. Tranz. A afla, a găsi, a descoperi pe cineva sau ceva (printr-o întîmplare). Niciodată n-a nimerit-o acasă singură. REBREANU, I. 104. Nu știa ce să facă, ca s-o poată găsi și nimeri. ȘEZ. V. 66. A nimerit orbul Brăila v. orb. ♦ Intranz. A da de... Între-acestea nimeresc peste o urmă de bou, plină cu apă limpede. RETEGANUL, P. I 45. 4. Intranz. (Deseori urmat de determinări calitative) A găsi o cale, o soluție pentru o anumită situație sau împrejurare; a o potrivi. Acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III 9. ◊ Tranz. Nu știa cum s-o nimerească mai bine. ISPIRESCU, L. 259. (Expr.) A o nimeri ca Ieremia cu oiștea-n gard v. gard. ♦ A ghici. Poate mărgăritar! – Chiar ai nimerit. DRĂGHICI, R. 98. (Tranz.; atestat în forma nemeri) N-ai nemerit-o: că nu-i gîscă, ci-i gînsac. CREANGĂ, P. 43. 5. Refl. unipers. A se întîmpla ca ceva sau cineva să fie într-un anumit fel sau într-un anumit loc. De data asta se nimerise ca sărbătorile creștinești să le facem și noi după lege, pe loc, în port. BART, S. M. 96. 6. Refl. A se găsi, a se afla (din întîmplare) undeva. Îmi dau drumul jos, prăbușit, și mă nimeresc cu capul în dreptul unui bolovan. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. ♦ A fi (din întîmplare) la îndemînă, a cădea sub mînă. [Țăranii] spărgeau și sfărîmau ce se nemerea. REBREANU, R. II 231. 7. Refl. (Popular) A se potrivi, a se asemăna cu cineva. (Atestat în forma nemeri) Ai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne nemerim. BIBICESCU, P. P. 25. – Variante: nemeri, înnemeri vb. IV.