NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc luminos convențional, cu care pictorii înconjură capul anumitor persoane (mai ales în pictura bisericească). Traian, încununat cu o aureolă circulară sau nimb stă în picioare. ODOBESCU, S. III 74. ◊ (În comparații și metafore sugerînd ideea de strălucire, splendoare, măreție, glorie) Nici un sat din lungul Oltului nu-și poate acoperi fruntea cu un nimb asemănător. BOGZA, C. O. 201. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. 2. Nor (de praf). Ajunse la gazda lui într-un galop falnic și-ntr-un mare nimb de pulbere. SADOVEANU, Z. C. 95. O ușoară abureală de vînt... ne ținea într-un nimb de praf. IBRĂILEANU, A. 117.