NEUMĂ s.f. Semn de notație muzicală, constînd din puncte și virgule fără portativ, folosită în evul mediu mai ales pentru cîntecele liturgice. ♦ Frază muzicală a cărei ultimă silabă se prelungește sau care este cîntată fără cuvinte. [Pron. neu-. / cf. fr. neume, it., lat., gr. neuma].