11 definiții pentru nesăbuință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. Nesăbuire. – Nesăbuit + suf. -ință.

nesăbuință sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (rar) ~săbădu~ / Pl: ~țe / E: nesăbuit1+ -ință] 1 Lipsă de judecată într-o împrejurare dată Si: imprudență, necugetare, nesocotință, (rar) nesăbuire (1). 2 Faptă, atitudine care denotă lipsă de judecată Si: imprudență, necugetare, nesocotință, (rar) nesăbuire (2).

NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. (Rar) Nesăbuire. – Nesăbuit + suf. -ință.

NESĂBUÍNȚĂ, nesăbuințe, s. f. Nesăbuire.

nesăbăduință sf vz nesăbuință

nesăbăduínță (est) și nesăbuínță (vest) f., pl. e. Defectu de a fi nesăbuit. Faptă de om nesăbuit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nesăbuínță s. f., g.-d. art. nesăbuínței; pl. nesăbuínțe

nesăbuínță s. f., g.-d. art. nesăbuínței; pl. nesăbuínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NESĂBUÍNȚĂ s. v. imprudență.

NESĂBUINȚĂ s. imprudență, nechibzuință, necugetare, neprevedere, nesăbuire, nesocotință. (A comis o ~.)

Intrare: nesăbuință
nesăbuință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nesăbuință
  • nesăbuința
plural
  • nesăbuințe
  • nesăbuințele
genitiv-dativ singular
  • nesăbuințe
  • nesăbuinței
plural
  • nesăbuințe
  • nesăbuințelor
vocativ singular
plural

nesăbuință

etimologie:

  • Nesăbuit + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09