NERVISM s. n. Concepție fiziologică potrivit căreia creierul are rolul de substrat material al activității psihice, de coordonator în reglarea tuturor funcțiilor organismului. – Din fr. nervisme.

nervism sns [At: DM / E: nerv + -ism] Concepție fiziologică adeptă a ideii că sistemul nervos influențează un număr foarte mare de activități ale organismului.

NERVISM s. n. Concepție fiziologică care extinde influența sistemului nervos asupra unui număr foarte mare de activități ale organismului – Din fr. nervisme.

NERVISM s. n. Concepție care susține că sistemul nervos conduce și oglindește toate activitățile organice.

NERVISM s.n. Orientare fiziologică materialistă asupra vieții psihice, care atribuie creierului rolul de substrat material al vieții psihice. [Cf. fr. nervisme].

NERVISM s. n. concepție, teorie care atribuie creierului rolul de substrat material al vieții psihice. (< fr. nervisme)

NERVISM n. Concepție filozofică conform căreia sistemul nervos are un rol predominant în reglarea funcțiilor și proceselor fiziologice și psihice din organismul uman. /<fr. nervisme

nervism s. n.

nervism s. n.

nervism s. n.

NERVÍSM (< fr. {i}; {s} lat. nervus „nerv”) s. n. Orientare în fiziologie (dezvoltată de D.M. Secenov și I.P. Pavlov) după care creierul are rolul de substrat material al activității psihice, de coordonator în reglarea tuturor funcțiilor organismului; sistemul nervos asigură unitatea funcțională a organismului și adaptarea la mediu.

NERVISM s. n. Concepție fiziologică care susține că sistemul nervos influențează un număr foarte mare de activități organice. cf. dm. Nervismul atinge forma cea mai evoluată în concepția lui I. P. Pavlov. der. – Nerv + suf. -ism.