NEOSTOIT, -Ă, neostoiți, -te, adj. Neobosit, nepotolit, continuu. Era în el o sete neostoită cum să-și aibă și el casa lui, vita lui, muierea și copiii lui. CAMIL PETRESCU, O. I 35. Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri. REBREANU, R. I 45. ◊ (Adverbial) Între buchete de sălcii, înfloreau fînațurile și sfîrîiau cosașii neostoit. SADOVEANU, N. F. 26.