NEORÂNDUIT, -Ă, neorânduiți, -te, adj. (Rar) Care nu este orânduit, organizat sau ordonat; dezordonat. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + orânduit.

neorânduit, ~ă a [At: LB / P: ne-o~ / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + orânduit] (Asr) 1 Care nu este orânduit. 2 Care nu este organizat. 3 Care nu este ordonat Si: dezordonat.

NEORÂNDUIT, -Ă, neorânduiți, -te, adj. (Rar) Care nu este orânduit, organizat sau ordonat; dezordonat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + orânduit.

neorânduit (desp. ne-o-) adj. m., pl. neorânduiți; f. neorânduită, pl. neorânduite

neorânduit (ne-o-) adj. m., pl. neorânduiți; f. neorânduită, pl. neorânduite

neorânduit adj. m. (sil. ne-o-), pl. neorânduiți; f. sg. neorânduită, pl. neorânduite

NEORÎNDUIT, -Ă adj. (Astăzi rar) Negativ al Iui orînduit; care nu este orînduit, organizat sau ordonat; dezordonat. Cf. lb, VALIAN, v., POLIZU, PONTBRIANT, D. În loc de astfel de jocuri neorînduite... se ivi un soi de mică comedie. odobescu, s. i, 41, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Partea neorînduită, nestilizată și rămasă „inedită”, a letopisețului... e de o mare precizie cronologică. iorga, l. i, 101. Bucureștii era o imensă mahala neorînduită. sadoveanu, o. vi, 249. – pl.: neorînduiți, -te. – pref. ne- + orînduit.