NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile morale, sociale sau fizice proprii unui om normal. Bolește o săptămînă sau două... și pe urmă de-abia o să fie neom. DUMITRIU, P. F. 35. Se ținea lumea după dînsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. ISPIRESCU, L. 136. Toată nenorocirea căzu asupra maică-sa, ea-l dăduse lumii om; și-l luă să-l ție neom. CONTEMPORANUL, VI_II 217. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plîns, distrugîndu-l sau degradîndu-l fizicește sau sufletește. Hei, domnule! oftă cu năduf gazda. Ploaia asta te face neom! SADOVEANU, O. VIII 76. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212.