neolamarckism sns [At: DN³ / P: ne-o~ / E: fr néo-lamarckisme] Curent evoluționist în biologie care explică evoluția ca rezultat al activității fiziologice a organismului, selecția naturală fiind privită ca un factor secundar.

NEOLAMARCKISM s.n. Curent evoluționist în biologie care explică evoluția ca rezultat al activității fiziologice a organismului, selecția naturală fiind privită ca un factor secundar. [Cf. fr. néo-lamarckisme].

NEOLAMARCKISM s. n. orientare în biologie care explică evoluția ca rezultat al activității fiziologice a organismului în procesul de adaptare la mediu și al transmiterii ereditare a caracterelor dobândite, fără intervenția selecției naturale. (< fr. néo-lamarckisme)

NEOLAMARCKÍSM (< fr. {i}) s. n. Totalitatea curentelor fin teoria evoluționistă care dezvoltă diferite laturi ale lamarckismului; n. recunoaște moștenirea caracterelor dobândite și neagă rolul morfogenetic al selecției naturale. În biologie, orientarea a fost inițiată la sfârșitul sec. 19, de E.D. Cope, care considera că evoluția se desfășoară în conformitate cu o finalitate inițială a organismelor și prin ereditatea caracterelor dobândite, fără intervenția selecției naturale. N. a constituit obiectul unor exagerări idealiste, mecaniciste sau vitaliste (de ex. experimentele lui Miciurin și Lîsenko).