NEISPRĂVIT, -Ă, neisprăviți, -te, adj. 1. Care nu este isprăvit, care este lăsat neterminat. Se smunci de jos și strînse brusc mîna lui Radu Comșa. Făcu un gest neisprăvit de îmbrățișare. C. PETRESCU, Î. II 19. N-a mai avut mijloace să-și procure material și a fost silit să-și lase capodopera neisprăvită – fără brațe. CARAGIALE, O. VII 433. Aspru, rece sună cîntul cel etern, neisprăvit. EMINESCU, O. I 158. ♦ Care nu se termină niciodată, care n-are capăt sau sfîrșit; infinit. 2. (Despre oameni) Lipsit de calități, de pregătire; incapabil. (Substantivat) Ce se poate face cu un neisprăvit? SADOVEANU, A. L. 170.