Definiția cu ID-ul 923990:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEGRĂIT, -Ă, negrăiți, -te, adj. Care nu poate fi exprimat în cuvinte; nespus, de nedescris; extraordinar. A venit un timp cînd crinii s-au înmulțit prodigios... I-am cules cu farmec negrăit din grădini. GALACTION, O. I 340. E de o frumuseță negrăită drumul acesta, pînă sus, la Polatiștea. VLAHUȚĂ, R. P. 65. Ce bucurie negrăită au sîmțit ea! SBIERA, P. 55. ◊ (Legat de un adj. sau adv. prin prep. «de», dă acestora o valoare de superlativ) O, lasă-mi capul meu pe sîn, Iubito, să se culce, Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce. EMINESCU, O. I 179.