negociator, ~oare smf [At: (a. 1816) BV III, 155/30 / P: ~ci-a~ / V: (înv) ~oți~, ~oțiatoriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr négociateur, lat negotiator] 1 (Înv) Negustor (2). 2 Persoană care poartă discuții, duce tratative cu un alt stat în vederea încheierii unor tratate, acorduri sau convenții internaționale. 3 (Pgn) Persoană care duce tratative, în numele său ori al altcuiva, pentru încheierea unei afaceri Si: negociant (2), (îvr) neguțător (2). corectat(ă)