NEGHIOBIE, neghiobii, s. f. Faptă sau vorbă prostească, nelalocul ei; prostie, nerozie. Fata îl aștepta cu ochii trași, se însenina la cea dintîi neghiobie rostită de el. C. PETRESCU, S. 118. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui. SBIERA, P. 3. Ai trecut, nefericitule, în valea plîngerii! îi ziseră ele cu totul speriate. – Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie. ISPIRESCU, L. 8.