NEASTÎMPĂR s. n. Lipsă de astîmpăr, de calm; neliniște, impaciență, agitație. S-a dus să-și ucidă neastîmpărul și nerăbdarea prin cele păduri cu fiare de vînat. GALACTION, O. I 71. Margareta, în neastîmpărul așteptării, trecea mereu prin sală și făcea zgomot. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Fetele și nevestele ardeau de neastîmpăr să vază găteala de mireasă a Martei. SLAVICI, N. I 99. Episoade caracteristice din viața plină de neastîmpăr a vînătoarei celei mari. ODOBESCU, S. III 78. ◊ Loc. adj. În neastîmpăr = în veșnică mișcare, nepotolit. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr – acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. ◊ Loc. adv. Cu neastîmpăr = agitat, tulburat, neliniștit. Toți mesenii lui se mișcară cu neastîmpăr, fiindcă pricepeau acum că din acest răspuns li se hotărăște soarta. C. PETRESCU, R. DR. 11. Flămînzilă și Setilă... așteptau cu neastîmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete. CREANGĂ, P. 261. – Variantă: nestîmpăr (ANGHEL-IOSIF, C. L. 170) s. n.