NEAPĂRAT², -Ă, neapărați, -te, adj. (Învechit) De care nu te poți lipsi, absolut trebuincios, strict necesar, indispensabil. Muzica a fost prețuită ca o neapărată auxiliară a petrecerilor vînătorești. ODOBESCU, S. III 101. Sînt unii bătrîni care ți se fac neapărați, a cărora față dorești s-o vezi. NEGRUZZI, S. I 301. Societatea este o întovărășire neapărată și slobodă totodată. KOGĂLNICEANU, S. A. 78. ◊ (Azi mai ales în expr.) A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. [Eu cer] poate prisos acolo unde se află ceea ce este de neapărată trebuință. ODOBESCU, S. III 39. Să aibă... foc, lucru ce-i era de neapărată trebuință. DRĂGHICI, R. 74. ♦ (Rar) Inevitabil. Aceste dar împlinite, pacea fu neapărată Și tot omul cu vecinul se-ntovărăși îndată. CONACHI, P. 300. Loc... care îi înfățoșa o neapărată moarte. DRĂGHICI, R. 160.