Definiția cu ID-ul 923544:

NE- pref. Element de derivație cu sens negativ și privativ (formînd uneori cuvinte care au o circulație mai mare decît corespondentul pozitiv). 1. (Întrebuințat pentru a forma derivate de la substantive) Neadevăr, neascultare, nedelicatețe, neîngrijire, neînțelegere, nelămurire etc. (Restrînge sfera noțiunii negate, iar derivatul capătă un înțeles concret) Necurățenie, nelegiuire. (Sensul derivatului se îndepărtează de sensul cuvîntului la care s-a adăugat prefixul) Nevoie. ◊ (Întrebuințat pentru a forma derivate de la adjective sau participii cu valoare de adjective) Nedrept, nemilos, neimpozabil, neliniștit, nerecunoscător, nesătul, nesimțit, nețărmurit. ◊ (În derivate de la verbe) Neferici, neliniști, nenoroci. ◊ (În corelație cu pozitivul formează îmbinări expresive, de la adverbe) Cînd-necînd. ◊ (Cu intercalarea lui «mai» între prefix și cuvînt) Nemaiauzit, nemaipomenit, nemaivăzut, nemaiputînd. 2. (Pus pe lîngă gerunziul unui verb, constituie procedeul curent de negare în frază a acțiunii exprimate de acesta) Acel demon plînge, rîde, neputînd s-auză plînsu-și. EMINESCU, O. I 160. ◊ (În supine constituie procedeul curent de negare a acțiunii prin exprimarea imposibilității realizării ei) O singură furtună, de neuitat... a smuls... cincizeci de mii de brazi, BOGZA, C. O. 58. Prin întunericul de nepătruns al nopții... cîteva pîlpîituri luminoase scapără. BART, S. M. 16. Din toate cusururile ce-i găsea lumea, nu mă învoiam a-i recunoaște decît unul singur – acela însă de neiertat. M. I. CARAGIALE, C. 15. ◊ (Pe lîngă cuvinte din orice categorie gramaticală, creează formații nestabile care, în corelație cu corespondentul pozitiv, alcătuiesc construcții expresive) Atîția bani pentru un ou de găină!... – De găină, de negăină, uite, l-am vîndut cu două pungi de bani. ISPIRESCU, L. 268. Greu, negreu, nu poți, dacă ai caracter. CARAGIALE, O. II 222. De ce, de nece, nu voi să merg. id. ib. I 60.