NĂSTUREL¹ sm. dim. NASTUR(E).

NĂSTUREL² sm. 🌿 Plantă cu flori mici, albe, cu fructul în formă de teacă cilindrică, puțin încovoiată; se întrebuințează ca salată și în medicină, din cauza proprietăților ei diuretice și antiscorbutice; numită și „brîncuță”, „hreniță”, „măcriș-de-baltă”, etc. (Nasturtium officinale) (🖼 3320) [cuvînt semi-savant, refăcut din lat. nasturtium].

BRÂNCUȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă¹ + suf. -uță.

NĂSTUREL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaș. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.

NĂSTUREL ~i m. (diminutiv de la nasture) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe și cu fructe silicve, folosită în alimentație și în medicină; măcriș-de-baltă. /nasture + suf. ~el

brâncuță s. f., g.-d. art. brâncuței; pl. brâncuțe

năsturel s. m., pl. năsturei, art. năstureii

BRÂNCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.

BRÂNCUȚĂ s. v. cardama, năsturel.

NĂSTUREL s. 1. năsturaș, (reg.) bumbișor, bumbușor. (O hăinuță cu ~ metalici.) 2. (BOT.; Nasturtium officinale) cardama, (reg.) bobâlnic, brâncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.